Ritmuluneizile—nu al unui program.

Se trezește cine vrea. Personalul ajută la baie și la îmbrăcat, fără grabă, pentru rezidenții care au nevoie. Cafeaua cu lapte e deja făcută la ora 7:30 — Doamna M., prima venită întotdeauna, e gata cu ziarul la 7:45.

Micul dejun se servește între 8:00 și 9:30 — nimeni nu trebuie să se grăbească. Bucătarul scoate ouă moi pentru cei care au cerut aseară, brânză, gem făcut în casă, pâine caldă. Cine vrea în cameră, primește în cameră, pe tavă, cu o floare mică pusă pe ea.

Cei care vor și pot, ies în parc, însoțiți sau singuri. 200 de metri dus-întors, două bănci pe drum, un copac sub care s-a oprit Doamna R. duminica trecută să respire 5 minute mai mult decât plănuise — și a rămas să citească până la 11:30. Asta e bine.

Pentru cei care preferă să rămână, există ziarele de dimineață în lounge, radio-ul lui Domnul P. (care prinde Radio Cultural fără pârâituri), sau o partidă de șah cu Domnul L. — care, la 83 de ani, încă bate pe toată lumea.

Ne strângem la 12:45 pentru ciorbă. Sosesc unul câte unul, cu pași tihniți. Asistentul de la bucătărie pune farfuriile pe masă, e întrebat fiecare rezident dacă e ok cu cantitatea, dacă vrea mai puțin pâine.

Felul doi vine la 13:15 — miercuri e plăcintă cu carne făcută de Doamna N., bucătăreasa noastră, după rețeta soacrei ei din Bran. Vinerea avem pește. Duminica, friptură. Cine ține dietă, primește versiunea adaptată — și nimeni nu se simte exclus.

După prânz, lumea se așază — care unde se simte bine. Domnul P. dă o partidă de table cu Doamna G. (ea câștigă mai des decât el). Doamna M., fosta profesoară de matematică, citește o carte de poezie pe canapea. Câțiva merg înapoi în cameră pentru un somn scurt.

Programul de activități e afișat pe un panou la intrarea în lounge — dar nu e obligatoriu. Marți, jocuri. Miercuri, citit pe voce. Joi, muzică. Vineri, prăjituri. Sâmbătă, film. Duminică, slujbă pentru cine vrea.

Ceaiul de la 5 e cel mai sfânt moment al zilei. Nu pentru că nu se mai poate bea ceai la altă oră, ci pentru că la ora 5 terasa primește lumina aceea de aur care face totul mai bun.

Servim ceai negru cu lapte, ceai verde, infuzii. Biscuiți simpli, pe alocuri pricomigdale făcute de Doamna N. Asistentul medical trece discret pe lângă fiecare. Uneori, vorbim. Uneori, e tăcere. Tăcerea, când e cu cineva, e tot conversație.

Spre seară, vin de obicei vizitele. Fii și fiice care trec după program, nepoți care vin de la școală cu desene. Avem o cameră separată pentru apeluri video — pentru rezidenții ai căror copii sunt în Germania, Anglia, Italia, Spania.

Joia seara, Cristina sună din München. Domnul V. îi povestește cum a fost ziua. Vineri seara, Andrei sună din Stuttgart. Tata îi arată tabloul nou pe care a desenat. Aceste momente nu sunt programate, nu sunt restricționate.

Cina e ușoară, prin design — supă, sandviș, salată, omletă, pește. Cine vrea un pahar de vin (un pahar, doar), îl primește (cu acord medical). Cina începe la 19:00 și se prelungește până la 20:30 — cine vine târziu, mănâncă târziu. Nimeni nu e refuzat.

După cină, se face mai liniștit. Lounge-ul rămâne cu lumini blânde. Câțiva mai stau de vorbă, alții merg în cameră să citească sau să asculte radio-ul. Asistenții de noapte intră în tură la 22:00.

Luminile principale ale coridoarelor se sting la 22:00 și se aprind cele blânde, calde, care permit personalului să verifice fără să trezească pe nimeni. Asistentul de noapte e prezent permanent — orice apelare are răspuns în maximum 2-3 minute.

Pentru rezidenții care au nevoie de tratament de noapte, administrarea se face conform protocolului — discret, fără ceremonie. Și apoi, casa adoarme. Cu cei dragi în paturi calde, cu cineva care veghează pe coridor, cu Tâmpa în fundal.